Femeie din Petroșani, înșelată prin telefon de trei ori în aceeași zi

Femeie din Petroșani, înșelată prin telefon de trei ori în aceeași zi
Publicat: 28/06/2013, 13:55
Actualizat: 02/02/2019, 22:38

O femeie din Petroșani a sesizat Poliția după ce a fost înșelată de trei ori în aceeași zi, de trei bărbați care au sunat-o și, prezentându-se drept reprezentanți ai unei firme de telefonie, i-au cerut, în total, peste 8.000 de lei, spunându-i că în schimb va primi un premiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, inspector Bogdan Nițu, o femeie de 56 de ani a depus, joi, o plângere la Poliția Petroșani în care reclama că a fost sunată, cu număr ascuns, de un bărbat care i-a spus că ar fi câștigat un premiu de 10.000 de euro la un concurs organizat de o companie de telefonie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La indicațiile celui care a sunat-o, femeia a depus suma de 4.000 de lei la o agenție bancară din Petroșani, pentru a intra în posesia premiului. În cadrul aceluiași apel, femeia a vorbit cu un alt bărbat cu identitate necunoscută și, la solicitarea acestuia, a mers la un oficiul poștal din Petroșani, unde a depus prin transfer online alți 3.500 de lei, pentru a intra în posesia premiului.

Câteva ore mai târziu, femeia a fost contactată telefonic de către un alt bărbat cu identitate necunoscută, iar la solicitarea acestuia a cumpărat zece cartele SIM reîncărcabile în diferite rețelele de telefonie, după care i-a comunicat acestuia, telefonic, codurile de reîncărcare.

Valoarea totală a prejudiciului este de 8.150 de lei, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara.

Ulterior, femeia a constatat că a fost înșelată și s-a adresat polițiștilor, care au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune și fac cercetări pentru a-i identifica pe autori și a recupera prejudiciul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
O singură turmă de zimbri din România ar putea capta CO2 de la peste 40.000...
×